Unde este veselia, unde este dorinţa de viaţă ce alteori o vedeam în ochii oamenilor ce treceau în fugă pe lângă mine?! A rămas doar goliciune în ei, doar tristeţe şi melancolie, doar sentimente de regret a unor zâmbete pierdute. Poate că ei au avut parte de nedreptăţi, de sentimente negative adunate cu timpul în suflet. Poate că ei se uită adesea în oglindă şi nu se regăsesc deşi îşi doresc să evadeze din lumea uitată de ani. Poate că îşi doresc să plece undeva departe şi să nu privească în urmă. Poate îşi văd viaţă derulându-se în faţă ochilor fără nici un scop. Lumea este grăbită, de fapt; asta este singura concluzie pe care o pot trage. Nu mai are timp să se bucure, să îşi exprime sentimentele, să iubească, iar cel mai sigur lucru este acela că ... lumea este incapabilă de afecţiune, iar asta se regăseşte în ochii ei.
Tristeţe. La asta se rezumă totul acum în zilele târzii de octombrie. În asta am ajuns cu toţii să ne regăsim deşi, în adâncul nostru ne dorim că totul să fie altfel ... să zâmbim, să simţim, să iubim, dar mai ales să fim fericiţi până la adânci bătrâneţi asemeni eroilor din basme.
