Singur

Omul, în natura lui, este creat în aşa fel încât să fie singur. El vine singur pe lume, pleacă singur de pe lume, iar acei oameni ce îi tranzitează viaţă la un moment dat sunt doar alţi indivizi independenţi, singuri la rândul lor; alţi indivizi a căror viaţă este plină de alte persoane aflate în trecere.
Toţi am suferit şi suferim. Toţi tânjim după acea strângere de mâna, acea privire, acea stare de siguranţă şi de susţinere, indiferent că este vorba de iubire, prietenie, dragoste familială. Niciunul dintre noi nu se bucură de aşa ceva nici măcar pentru o secuda în această viaţă. Trist, nu?!
Ne dorim ca măcar o dată cineva să ne asigure că este acolo, că vrea să ne vadă liniştiţi, calmi, în siguranţă. Ştiu că voim să fim măcar o dată împliniţi sufleteşte şi să nu ne mai simţi blocaţi într-o lume a orgoliilor, nepăsărilor, viselor deşarte; ştiu că asta nu e posibil.
De ce singurătatea se simte din ce în ce mai greu? De ce nu putem să ne simţim împliniţi sulfetește măcar pentru o singură dată în viaţă? De ce suntem încă predispuşi depresiilor şi anxietăţii chiar dacă suntem conştienţi de singurătatea noastră ca şi indivizi? Doar întrebări fără răspuns sunt acestea.
După ce îmi va veni timpul şi voi depăşi starea de singurătate, poate că voi află dacă există împlinire sau nu după terminarea ei; iar dacă nu voi află, cu atât mai bine. Decât încă o dezamăgire, mai bine neştiinţă de cauză.